Citind din cartea lui Tadeusz Dołęga-Mostowicz Vraciul si Profesorul Wilczur am dat peste un scurt pasaj care m-a făcut să îl mai citesc de doua ori,ba chiar să îmi doresc să fi fost prezentă acolo... sună cam asa :
" Îl credea,îi spulberase îndoielile cu înflăcărarea si voința lui.Leszek scoase din buzunar cutiuța și îi arătă inelul cu safire.
- Iată semnul meu ocrotitor,spuse vesel punându-i inelul pe deget.Să ții minte că ești proprietatea mea indivizibilă. "
Sunt momente în care cu toții ne dorim câte un Leszek sau să fim un Leszek, în special atunci când te gândești la trecut,la clipele minunate ce îți încălzesc interiorul cu fiecare gând ce îl trimiți spre ele. Atunci ai nevoie ca "Leszek" al tău să te îmbrățișeze,să te cuprindă cu ale lui brațe prin care circulă cu mii de km la oră sângele,să te strângă la piept până simți că acolo trebuie să fii pentru tot restul vieții,iar pulsul lui să devina și pulsul tău.
Iar dacă ai un asemenea Leszek lângă tine,și nu simți nimic din toate astea,înseamnă ca pana acum ai trăit în alb și negru...Că,a iubi , e un termen necunoscut.
Dar și dacă simți că ești iubit și apreciat, O Doamne , atunci știi că toată fericirea din lume și de dincolo de barierele Terrei face un sincron mișelesc cu sufletul tău și te copleșește. Și nu-i așa ca este cea mai frumoasă senzație pe care o poți simți în viată? Eu cred că este !
Pasajul ăsta,m-a făcut să mă gândesc și totodata să realizez că uneori să fii înțelegător si să îți calci puțin peste orgoliu, înseamnă mult timp de zâmbete si stări de bine.
